„În cazuri extreme, găsim părinți care au nevoie ca odraslele lor să triumfe, pentru că în acest fel simt și ei că au succes.”
Alfie Kohn
Închideți ochii, puneți mâna pe inimă și recunoașteți că măcar o dată în viață v-ați dorit ca un vis, o dorință, o ambiție să vă fie îndeplinită de copiii voștri. Astăzi acest lucru a devenit un mod de viață. (Ce de sprâncene ridicate…)

Observ și întâlnesc în fiecare an tot mai mulți părinți care planifică în amănunt parcursul, viața copilului abia adus pe lume. De la alegerea creșei înainte de a se naște, continuând cu alegerea grădiniței după primul an de viață, cu alegerea școlii cu 2-3 ani înainte de începerea școlii (inclusiv a învățătoarei) și tot așa.

Copii sacrificați pentru visurilor părinților?

Acești copii sunt sacrificați de către proprii părinți să trăiască o viață care nu este a lor.

Din primele zile de viață li se pun în cameră televizoare la care rulează niște desene animate imbecile, cu personaje hidoase care îi „învață” engleză, pentru că, nu-i așa, când sunt mici, copiii învață mai repede și mai ușor.

Un pic mai târziu pe ecranele acelorași televizoare rulează desene animate și filme în care personajele rostesc un sunet și se aude altul pentru că, nu-i așa, tu ca părinte nu ai să stai să îi citești o subtitrare și, ca urmare, filmele sunt dublate.

Din lipsă de timp, nu vorbești cu cel mic, nu îi spui povești cu Făt Frumos și Ileana Cosânzeana (câh, câh…), îi pui pe Youtube povești cu Pippi și alte personaje cu nume ciudate…timpul îl folosești mult mai “util”: cauți creșă sau grădiniță pentru cel mic.

Obligatoriu trebuie să mai învețe o limbă străină, să facă dans, înot, karate…în timp ce tu îl înveți să numere până la 1000.  Îl înveți alfabetul și calculezi când împlinește 5 ani să îl trimiți la evaluare psihologică să meargă mai repede la școală pentru că trebuie să urmeze medicina (facultate la care tu nu ai intrat) sau dreptul sau relații internaționale (că tot e la modă).  Pentru că manevrează cu o mână tableta sau telefonul (pentru că în cealaltă are suzeta) îl vei face IT-ist.

Părinți mulțumiți…copii plictisiți

Și uite așa, din ambiție, din neglijență, îi furi copilului tău dreptul la o copilărie normală, îl faci să sară peste etape, nu vezi că lui îi place altceva, că are alte aptitudini.

Și când copilul clachează de oboseală, de silă cauți un vinovat. Și cel mai la îndemână este școala. Te revoltă numărul de materii, dar uiți de meditațiile și pregătirile la care îl trimiți pentru că vrei să ia note mai mari decât fata Geaorgeascăi.

Țipi că este ghiozdanul greu, dar uiți de cele două cărți de germană în plus, pentru că imediat după ore merge la orele de germană (ai vorbit tu cu cineva și o să îi găsească de lucru în Germania).

Protestezi împotriva evaluărilor naționale, dar uiți că l-ai trimis la nu știu câte concursuri, pentru că vrei să aibă mai multe diplome pe perete decât băiatul Piscupeascăi.

El ar vrea să meargă la liceu la filologie pentru că îi place să scrie poezii, dar tu decizi mate-info pentru că este de viitor.

Realitatea bate viitorul copiilor

Știu! Știu! Exagerez….

Din păcate nu exagerez. Este o realitate urâtă, crudă și este creația noastră. Este o realitate care a creat generații de copii confuze, care se pricep la multe și la nimic, care fac multe, dar nimic temeinic, obosite și îmbătrânite înainte de vreme.

Cred că a venit vremea să dăm Cezarului ce e al său și să îi lăsăm pe copii să se dezvolte și să crească cum este normal, firesc, să îi lăsăm să fie copii, să greșească și să își îndrepte singuri greșeala. Să îi lăsăm să fie ei înșiși.
Să fim modele demne de urmat pentru copiii noștri. Nimic nu ne dă dreptul să îi obligăm să trăiască viața pe care ne-am fi dorit-o pentru noi.

„Părinții sunt modelele supreme pentru copii. Fiecare cuvânt, mișcare și acțiune au un efect. Nici o altă persoană sau forța externă nu are o influență mai mare asupra unui copil că părintele său.”
Bob Keeshan
Să nu le luăm copiilor dreptul de a fi copii și de a se bucura de asta.

Similar Posts

Lasă un răspuns