Factorii de bază care ajută copilul în desăvârșirea propriei educaţii sunt şcoala, familia şi societatea.

O şcoala eficientă este aceea care încheie un parteneriat cu elevul, prin valorizarea si respectarea identităţii sale cu familia, prin recunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în realizarea procesul didactic.

Din practica la catedră am putut observa faptul că părintii, copiii şi comunităţile se influentează puternic unii pe alţii, uneori pozitiv, atunci când colaborează la implementarea şi desfăşurarea unor proiecte în parteneriat cu şcoala, dar şi negative, atunci când există disensiuni între aceste categorii complementare educaţiei.

Totuşi, educaţia este aceea care desăvârşeşte fiinţa umană şi aici avem în vedere educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală dar şi de la comunitate.

Nu este de neglijat faptul că în familie copilul îşi formează cele mai importante deprinderi de comportament : respectul, politeţea, dreptatea, cinstea, credinţa, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudine, adică ,, cei şapte ani de acasă ’’.

,,Cei șapte ani de acasă,,  își pun definitiv amprenta pe evoluția comportamentală și psihică a fiecărui copil.

În situaţia actuală, datorită dinamicii societăţii, cadrul didactic a pierdut mult din statutul său care îl plasa, în alte vremuri, alături de cei mai de seamă oameni ai unei comunităţi. Copilul nu mai priveşte spre acesta regăsind pe acel ,,domn Trandafir,, de demult(un lucru destul de trist, pentru că îl privăm pe copil de o imensă bucurie) şi aici aş aduce în discuţie atitudinea părinţilor faţă de cadrul didactic, respectul sau lipsa de respect cu care se vorbeşte în familie despre cel care are menirea de a ridica pe copil la un nivel foarte înalt.

Educaţia este concepută ca o investiţie în om dar o investiţie care îşi aşteaptă ,,răsplata,, peste un anumit timp când copilul va contribui cu priceperea sa la dezvoltarea societăţii în mijlocul căreia s-a format.

Studiile din ultimele decenii au dovedit faptul că un copil crește mai bine în familia sa, dacă aceasta este ajutat sa-și realizeze rolurile, dacă este ascultat şi i se permite să îşi urmeze şi realizeze propriile idealuri.

Nu în ultimul rând, mediul, prin elementele sale (zonă geografică, climă, relief, climatul cultural-spiritual, etc.) modelează psihicul și personalitatea fiecărui copil, ajutând sau înfrânând evoluţia sa.

Educaţia şi evident şcoala trebuie să lupte pentru a-şi recâştiga POZIŢIA adevărată şi bine meritată în actuala societate care tinde să îşi inverseze valorile.

Elevul, cadrul didactic şi familia trebuie să devină un ,,tot unitar,, care vor reprezenta mereu motorul dezvoltării unei societăţi.

Fără educaţie şi implicit fără şcoală vom devein un popor fără identitate.

 

Dorina Neculce, profesor în învăţământul primar

Similar Posts

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments