„Educaţia este puterea de a gândi limpede, puterea de acţiona bine în lucrarea lumii, puterea de a aprecia viața.”
                                                                                                                            Brigham Young
Este plină lumea de cuvinte înțelepte despre educație. Preocuparea pentru aceasta ne ocupă tuturor o bună parte din timp.
Învățarea, educația, acumularea de cunoștințe ne preocupa pe toți, părinți și profesori. De obicei, ca părinți ne gândim la viitorul copiilor noștri, încercând să identificăm cât mai multe criterii obiective în a alege ce abordare li se potrivește mai bine: programa obligatorie și cea opțională abordată de școală, acreditări, pregătirea și experiența profesorilor, locația în sine și mijloacele folosite în procesul instructiv-educativ. Sunt elemente importante pentru a atinge rezultatele scontate, dar în primul rând, pentru a avea copii pregătiți, mereu adaptați la schimbare, copii care în viitor să realizeze cu plăcere activități care să le aducă împliniri profesionale, personale și sociale.

Perspective asupra educației

Educația văzută de profesor este cea în care el poate recunoaște diversitatea modurilor prin care fiecare elev învaţă, poate dezvolta şi facilita lecţii care să ofere fiecărui copil oportunitatea de profita de stilul ce îi avantajează, dar şi să îi provoace să îşi lărgească zona de confort prin exersarea unor stiluri mai puţin preferate. Educația văzută de profesor este cea în care elevul nu este spectator, ci participant activ, adică elevul învață.
Abordările moderne despre educație vorbesc despre copii ca actori principali în educație. Este în mod sigur o abordare puțin greșită. Actorul principal este profesorul. Tot el este și regizorul.
Cu riscul de a lua bobârnace, susțin că avem în România un corp profesoral de excepție. Desigur, avem, ca orice pădure, uscăturile noastre, dar date fiind condițiile trecute și actuale în care lucrează profesorii, trebuie să recunoaștem că fac minuni. Cei mai mulți vin dintr-un sistem, vorbesc de cel dinainte de ’90, structurat pe un model copiat din Uniunea Sovietică, cu câteva elemente păstrate din perioada interbelică. Începând din ’90 peste ei a venit tăvălugul schimbărilor. Sunt schimbări inspirate din sisteme de învățământ de pe tot mapamondul, cu elemente luate de-a valma, neadaptate specificului național, temperamentului nostru, care, ne place sau nu, nu este identic nici cu cel german, nici cu cel finlandez, nici cu cel american, nici cu cel japonez sau chinez.
Eu recunosc că aș face un cocteil din ceea ce se pliază pe specificul românesc, dar cu oarecare accente japoneze când vine vorba de responsabilizarea elevilor, irlandeze când vine vorba de responsabilizarea părinților, nordice când vine vorba de pregătirea profesorilor, poloneze, letone și islandeze când vorbim de finanțarea educației, engleze și quatariene când vorbim de responsabilizarea profesorilor.

Succesul sau insuccesul școlar…din vina cui?

In ciuda credinței părinților că rezultatele slabe se datorează neimplicării profesorilor, a profesorilor că vinovați sunt părinții, a elevilor că sunt genii neînțelese, acestea își au originea în subfinanțarea învățământului. Aceasta a dus la suprapopularea claselor, la organizarea de cursuri de perfecționare a profesorilor, făcute în dorul lelii, la deteriorarea gravă a bazei materiale.
De câte ori nu ați auzit părinți solicitând ca profesorii să se concentreze pe fiecare copil, să interacționeze cu fiecare, în fiecare oră? Dar câți părinți au încercat să se pună în pielea profesorului care are în față peste 30 de copii, fiecare cu personalitatea și nevoile lui? Câți părinți și-au pus copiii sa stea cu camerele deschise în această perioadă de online?
De câte ori nu ați auzit profesori plângându-se de calitatea cursurilor de perfecționare? Dar câți au refuzat cu vehemență să participe la acestea și au depus la direcțiunea și inspectorat memorii în care să argumenteze refuzul lor?
Sunt multe, multe de spus. Sunt multe de remediat. Și cred că cei care pot să determine cu adevărat schimbarea sunt actorii principali și regizorii, adică profesorii. Cum pot face asta? Prin schimbarea de atitudine, prin trecerea de la poziția  ghiocel la cea de brad.
Viața va confirma sau va infirma ceea ce susțin eu. Dar, de regulă, intuiția mea funcționează perfect.
Un lucru este însă sigur. Dacă nu vom acorda educației atenția necesară, viața ne va sancționa sever, foarte sever.

Similar Posts

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments