Știați că?

Cultura Cucuteni sau Cucuteni-Tripolia, una dintre cele mai vechi civilizații din Europa, (care a trăit din 5.200 până în 3.200 înainte de Hristos) și-a primit numele după satul cu același nume din apropierea Iașiului, unde în anul 1884 s-au descoperit primele vestigii.
Cultura Cucuteni preceda cu câteva sute de ani toate așezările umane din Sumer și Egiptul Antic. Cultura Cucuteni se întindea pe o suprafață de 350.000 kilometri pătrați, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova și Ucrainei.
Pe teritoriul României cultura Cucuteni era răspândită în Moldova, nord-estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei și Basarabia și se caracteriza printr-o ceramică de foarte bună calitate, bogat și variat pictată.

Ar putea fi o imagine cu hartă, cer şi text

Ceramica din cultura Cucuteni este unică în Europa, găsindu-se unele asemănări, destul de pregnante, doar între ceramica Cucuteni și o ceramică dintr-o cultură neolitică din China. Între cele două culturi este o distanță de timp foarte mare, cea din China apărând după circa un mileniu față de cea de la Cucuteni. Poate aceasta sa explice si prezenta pe aceasta ceramica a unor simboluri spirituale străvechi (Yin și Yang, Svastică, Cruce) apărute prima data in Europa vechile culturi Danubiano-Pontice (Cucuteni si Turdaș) si apoi la distanta de mii de ani si kilometri in Asia.

(sursă text și imagine: internet)

Similar Posts

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments